Parchet laminat sau stratificat: care e alegerea potrivită pentru casa ta?

„Parchet laminat sau stratificat?” este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim atunci când discutăm despre amenajarea unei locuințe. Și e normal să existe această confuzie, pentru că, la prima vedere, cele două tipuri de pardoseală pot arăta foarte asemănător.

Diferențele apar însă atunci când începi să le folosești zi de zi. De la rezistență și senzația la mers, până la modul în care reacționează în timp la uzură sau umiditate, diferențele dintre parchetul laminat și cel stratificat pot influența mult confortul și durabilitatea unei amenajări.

În rândurile de mai jos vom explica pe înțelesul tuturor ce parchet să alegi în funcție de stilul tău de viață, buget și tipul de spațiu. Vom vorbi deschis despre avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni, astfel încât să poți decide informat dacă parchetul laminat sau cel stratificat este alegerea potrivită pentru casa ta.

Deci, parchet laminat sau stratificat?

1. Parchet laminat - Rezistent și ușor de întreținut

Atunci când comparăm parchetul laminat sau stratificat, parchetul laminat este, de obicei, prima opțiune luată în calcul datorită rezistenței și ușurinței în întreținere. Dar din ce este făcut parchetul laminat? Stratul superior este o folie de melamină, care imită aspectul lemnului, iar stratul suport este realizat din fibre de lemn presate. Sub acesta există și un strat de protecție care ajută la limitarea efectelor umezelii.

Datorită acestui strat superior din melamină, parchetul laminat este o alegere bună pentru zonele cu trafic intens. Rezistă bine la zgârieturi și uzură și este ușor de curățat, ceea ce îl face practic pentru utilizarea de zi cu zi. În comparația parchet laminat vs stratificat, laminatul câștigă clar la capitolul întreținere simplă.

parchet laminat sau stratificat

Un lucru important de menționat atunci când vorbim despre parchetul laminat este că stratul superior este, de fapt, un desen imprimat pe melamină, care imită lemnul, nu lemn propriu-zis. De la distanță, efectul poate fi convingător, însă de aproape diferența se vede.

În timp, mai ales în spațiile mari, se observă faptul că desenul se repetă, pentru că este vorba despre un tipar, nu despre variațiile naturale ale lemnului. Tocmai de aceea, parchetul laminat poate părea mai static din punct de vedere vizual, fără acea profunzime care dă farmec materialelor naturale.

Nu este neapărat un dezavantaj pentru toată lumea, dar este un aspect care merită știut din start, mai ales dacă îți dorești o pardoseală cu un look cât mai autentic și care să îmbătrânească frumos în timp.

parchet laminat sau stratificat

Este important de știut și că parchetul laminat nu este impermeabil. Face față fără probleme scurgerilor accidentale, dar nu este indicat să lași lichide să stea mult timp pe suprafața lui, pentru că se poate umfla. Cu puțină atenție, însă, poate fi folosit inclusiv în bucătărie sau pe holul de intrare.

Un alt avantaj major este prețul. Parchetul laminat este mai accesibil, pornind de la câteva zeci de lei pe metru pătrat, iar montajul este relativ simplu și rapid. Dar ține cont, cu cât un parchet laminat este mai ieftin, cu atât face față mai prost uzurii. De aceea, în discuția despre diferențele dintre parchetul laminat și cel stratificat, laminatul este adesea ales atunci când bugetul este un criteriu important.

blaturi-de-bucatarie

2. Parchet stratificat - Material natural, autentic

Pe de altă parte, atunci când vorbim despre parchet laminat sau stratificat, parchetul stratificat este varianta care mizează pe autenticitate. Acesta este compus dintr-un strat superior de furnir din lemn natural, montat peste un strat suport din lemn masiv. Aici nu mai discutăm despre un material care imită lemnul, ci despre lemn natural, cu toate variațiile lui de textură și culoare.

Acest strat de lemn natural oferă o estetică superioară și o senzație mult mai plăcută la atingere. Tocmai pentru că este un material mai moale, parchetul stratificat este însă mai predispus la zgârieturi și mai sensibil la umiditate decât parchetul laminat. Aceasta este una dintre diferențele dintre parchetul laminat și cel stratificat care contează în utilizarea de zi cu zi.

parchet laminat sau stratificat

Un mare avantaj al parchetului stratificat, în comparația parchet laminat vs stratificat, este faptul că poate fi restaurat. În cazul unor zgârieturi sau urme de uzură, acesta poate fi rașchetat și refinisat, spre deosebire de parchetul laminat, care trebuie înlocuit complet atunci când se deteriorează.

parchet laminat sau stratificat

Este adevărat că parchetul stratificat este mai costisitor, cu prețuri care pornesc de la aproximativ 200 lei/mp, iar montajul necesită experiența unui specialist. Cu toate acestea, din perspectiva noastră, ca specialiști în design interior, recomandăm întotdeauna un material natural în locul unei imitații, atunci când bugetul permite acest lucru.

Un material natural își păstrează aspectul mai bine în timp, are o durată de viață mai îndelungată dacă este îngrijit corespunzător și aduce un plus de valoare locuinței. Spre deosebire de imitații, care sunt perisabile și nu pot fi recondiționate, parchetul stratificat rămâne o investiție pe termen lung.

u shaped kitchen apartment design

Pe scurt: parchet laminat sau stratificat?

  • Parchet laminat – potrivit dacă ai un buget mai redus, vrei o pardoseală rezistentă și ușor de întreținut și nu te deranjează faptul că aspectul este o imitație a lemnului natural.

  • Parchet stratificat – o alegere mai bună dacă îți dorești un material natural, cu un aspect autentic, care îmbătrânește frumos și poate fi recondiționat în timp.

  • Diferența majoră dintre parchetul laminat și cel stratificat este materialul: melamină imprimată vs. furnir din lemn natural.

  • Laminatul rezistă bine la uzură, dar nu poate fi reparat și desenul se repetă.

  • Stratificatul este mai sensibil, dar poate fi rașchetat și își păstrează valoarea pe termen lung.

Concluzie: ce parchet să alegi, laminat sau stratificat?

În final, alegerea între parchet laminat sau stratificat ține de buget, așteptări și de felul în care vrei să trăiești în spațiul respectiv. Dacă ai un buget limitat și îți dorești o pardoseală rezistentă, ușor de întreținut și practică pentru zone cu trafic intens, parchetul laminat poate fi un compromis corect.

Pe de altă parte, dacă îți dorești să faci o investiție pe termen lung în locuința ta și să obții un aspect elegant și autentic, care să se păstreze frumos în timp, parchetul stratificat este alegerea potrivită. Fiind un material natural, acesta aduce nu doar un plus estetic, ci și valoare locuinței, lucru care contează pe termen lung.

Nu există o variantă bună sau rea, ci doar soluția care se potrivește mai bine nevoilor tale. Important este să înțelegi diferențele dintre parchetul laminat și cel stratificat și să alegi informat, în funcție de stilul tău de viață și de bugetul disponibil.

Ai nevoie de ajutor în amenajarea casei tale?

Articole care te-ar putea ajuta